"Nu pot spune tot ce gândesc. Asta înseamnă că sunt sincer sau nu?", îmi scrie Gabriel, de 13 ani.
Grea întrebare!
Trecem peste cei care nu gândesc nimic. Sau nimic care să conteze la un alt nivel decât cel la care sunt cei cărora le pasă de capra vecinului. Și îi ocolim pe anxioși, introvertiți, antisociali sau pe cei care stau în bârlogul gândurilor proprii până când nici ceasul biologic nu le mai spune că e primavară. Să ne referim așadar, la cei care vor să împărtășească gânduri, să dezbată idei, cei deschiși spre comunicarea cu oamenii din jurul lor.
Oamenii au 60 000 de gânduri în fiecare zi. Dacă le-am contura în minte pe toate, nu ne-ar ajunge 24 de ore de exprimat în cuvinte, nu? Deci, din capul locului nu putem spune tot ce gândim.
Firește, însă, că Gabriel se referea la gândurile pe care le punea în cuvinte, în propria minte. Dar nici acestea nu le ducem până la capăt. Bun, deci ne axăm pe cele câteva pe care le punem în fraze logice, de la un capăt la altul. Ce spunem dintre acestea? Pe cele care au importanță conjuncturală. Ei bine, acum începe trierea.
Nu le spunem pe cele care ne pun într-o lumină proastă. Dar dacă le spunem pe cele care ne pun într-o lumină bună, atunci pare că ne cam lăudăm. Cu prietenii foarte apropiați deschidem și subiecte delicate, despre noi. Dar cât de apropiat poate fi cineva, încât să îi poți spune chiar tot? Și câtă încredere trebuie să ai în acea persoană, încât să îi poți împărtăși lucruri pe care abia ți le poți spune ție însuți? Așadar, ne ducem pe noi înșine, cu toate gândurile ( faptele, vorbele ) greu de dus, că n-avem încotro, dar încercăm să ne arătăm celorlalți în așa fel încât să nu fim judecați, abandonați, să nu ni se pună etichete, să lăsăm loc de “Buna ziua!”.
Nu le spunem nici pe cele care pot avea repercusiuni, iar aici să spunem că mai importante sunt cele care ocolesc caracterizările persoanelor de față, cele care arată cât de empatici suntem. Eu cred că dacă ești prietenul cuiva și nu-i spui că a greșit sau nu-i spui ceva care să-l ajute, chiar dacă e greu de spus și de auzit, nu ești sincer. Nici măcar prieten, dar asta e altă discuție.
Prin urmare, Gabriel, cred că trebuie să ai în minte două lucruri, înainte să spui ceva: ceea ce spun să construiască, nu să distrugă și să nu rănesc cu vorbele mele. Astfel, întrebarea ta nu mai are rost.
Și trebuie să mai știi ceva deosebit de important: să poți trăi în armonie cu gândurile din mintea ta, înseamnă că ești sincer cu tine însuți. Iar asta va da măsura sincerității cu ceilalți.
Adaugă comentariu nou