"Nu pot spune tot ce gândesc. Asta înseamnă că sunt sincer sau nu?", îmi scrie Gabriel, de 13 ani.

Grea întrebare!

Trecem peste cei care nu gândesc nimic. Sau nimic care să conteze la un alt nivel decât cel la care sunt cei cărora le pasă de capra vecinului. Și îi ocolim pe anxioși, introvertiți, antisociali sau pe cei care stau în bârlogul gândurilor proprii până când nici ceasul biologic nu le mai spune că e primavară. Să ne referim așadar, la cei care vor să împărtășească gânduri, să dezbată idei, cei deschiși spre comunicarea cu oamenii din jurul lor.

Oamenii au...

Postat deAlina Diaconescu
14/01/2020 -12:02

Azi există Ziua Teoremei lui Pitagora.

Ea nu are o dată fixă, ci este atunci când suma pătratelor datei şi lunii este egală cu pătratul anului.

Ultima dată a fost pe 15.08.2017 – (152 + 82 = 172).

Cea mai apropiată dată va fi pe 16.12.2020 – (162 + 122 = 202).

Au...

Postat deD. Raischi
08/01/2020 -22:28

Spun unii că zeiţele Hera, Afrodita şi Atena aveau câte o pisică. Cum zeiţele erau în continuă concurenţă, pisicile erau de culori diferite. Una era albă, alta era neagră, iar a treia roşcată.

Descoperă culoarea pisicii fiecărei zeiţe bazându-te pe declaraţiile lor!

Afrodita: Pisica mea este de culoare neagră.

Atena: Pisica Afroditei nu este neagră.

Hera: Pisica mea este roşcată.

Afrodita: Pisica Herei nu este roşcată.

Atena: Pisica mea este albă.

...

Postat deD. Raischi
12/11/2019 -15:16

David: Bucata aia de carne care iese la 2 noaptea, ca să-ți aducă un pateu, pentru că știe că ești singur acasă și ți-e foame.

Iulia: Să te simți atât de apropiat de cineva, încât să ai tupeul să fii cu adevărat tu.

Dănuț: Prietenii sunt familia pe care poți să ți-o alegi.

Lexa: Pentru mine, prietenia este neconvențională. Ne întâlnim cu oameni care să ne calce, să se calce pe nervi, cu scopul de a ne autocunoaște.

Andra: O persoană care te iubește și încalcă limitele...

Postat deAlina Diaconescu
23/10/2019 -19:59

D. Raischi, 19.10.2019

1) Data de 9.10.2019 scrisă ca un număr, 9 102 019 este un palindrom (citit invers este acelaşi număr).

La fel cuvintele: lupul, radar, aerisirea etc.

Sau propoziţia: Ele fac cafele.

Chiar şi: Madam I'm Adam.

2) Dar asta:

99 × 19 = 1 881            999 × 19 = 18 981

99 × 28 = 2 772            999 × 28 = 27 972

99 × 37 = 3 663            999 × 37 = 36 963

99 × 46 = 4 554            999 × 46 = 45 954

99 × 55 = 5 445            999 × 55 = 54 945...

Postat deD. Raischi
19/10/2019 -13:08

D. Raischi, 10.10.2019

În fiecare toamnă suntem teribil de preocupaţi de şcoală, de acest nou început în viaţa copiilor.

De ce avem nevoie mai mult, noi cei care ne ducem copilul la şcoală? De încredere şi de răbdare. Încredere în forţele copilului nostru, încredere în cei care-l vor îndruma şi de multă, foarte multă răbdare ca să-l vedem parcurgând drumul cunoaşterii.

Învăţarea este responsabilitatea copilului, dar tu, ca adult, ar fi bine să-i stabileşti limite şi reguli de comportament, să-l ajuţi atunci când nu se descurcă singur. Să-l ajuţi...

Postat deD. Raischi
07/10/2019 -23:18

La vârsta mea, credeam că pot răspunde destul de repede la o întrebare din zona celor pe care mi le-am pus mie la diferite vârste. Și iată că un prieten drag și foarte departe, m-a făcut să mă gândesc ceva timp, la un răspuns. Un răspuns incomplet, dat pe loc, pe care încerc să-l completez acum.

"Crezi că există liniște sufletească?"

În primul rând, cred că dacă un copil crește departe de oameni, ca Mowgli, nu caută liniște sufletească. Cred că o afli, intâi raportându-te la oamenii cu care intri în contact. De la un moment dat, la persoanele de sex opus și așa descoperi...

Postat deAlina Diaconescu
07/10/2019 -21:53

David: Îmi amintesc de un desen animat în care un luptător era în comă, iar prietenul lui de arme ținea sabia deasupra lui, ca și când ar fi vrut să-l străpungă. Atunci când i-a dat drumul, luptătorul s-a trezit brusc din comă și a prins sabia, înainte ca aceasta să-l rănească. Deci, trebuie să îi faci, să îi dai, să îi arăți ceva propriu lui, ceva care-l definește, ceva ce ești sigură că va înțelege.

Iulia: Dac-aș fi știut, îl făceam să spună!

Mihai: Eu sunt direct. Nici nu aștept să aflu că mă place. Dacă simțim la fel e ...

Postat deAlina Diaconescu
07/10/2019 -21:46