Block Skip Ctrl Alt Delete

Maria Gazibar, 18.10.2019

Blink. Blink. Blink.

Mă uit tâmp la pagina goală din fața mea și aștept să mă lovească o idee extraordinară și nemaivăzută despre cum să o umplu cu cuvinte. În momentul acesta aș putea să mă mulțumesc și cu o frântură de gând, oricât de nefericit și lipsit de speranță, pe care să îl transform în ceva agreabil, în ceva mai mult.

Dar nu vine nici ideea genială și nici gândul semi-dezvoltat... trebuie să recunosc: șunt într-o pană de idei.

Rod capătul creionului. De parcă, dacă mestec lemn și grafit o să mă izbească multașteptata revelație care să mă oblige să folosesc creionul pentru funcția lui predestinată (să scrie)... dar nu; amărâtul stă tot fixat între măselele mele, semicioplit rugându-se să prindă zile mai bune.

Mă învârt cu scaunul. La stânga. Acum înspre dreapta. Testez limitele accelerației centrifuge până mă apucă amețeala...

Îmi vâjâie capul. Urechile îmi țiuie. Biiiiiip... Nu mai fac difereța dintre tavan și podea. Sunt totuna: tencuială, perete, parchet și din nou parchet, perete, tencuială. Așa mă simt și eu, amestecată. Plină până la refuz de confuzie. Și vreau să țip! Să lovesc în gol în toate direcțiile! Să fac ferfeniță hârtia asta care se holbează până în adâncul sufletului meu deplorabil...foaia asta pe care nu știu cum să o înnegresc cu idei.

Ironic, nu? Hm, jalnic (mă descrie ca persoană). Am ajuns să mă chinui să scriu despre lipsa de subiect în timp ce mă invadează staza în gândire.

E cam tragic, de fapt. De aia și plâng în hohote și tremur de frustrare. Nu e constructiv, dar măcar acum am despre ce să scriu... Asta dacă nu ma blochez din nou.

Maria Gazibar