“Unii aşteaptă să pieri ori să devii ca ei pentru a te recunoaşte.”

Alina Diaconescu, 28 Nov 2019

"Fructele absenței, Surâsuri și exorcizări", Cristian Bădiliță, Editura "Vremea", 2012

93

Cea mai frumoasă şi profundă parabolă despre Împărăția cerurilor, rostită de Isus, se găseşte în Evanghelia după Marcu: "Astfel este Împărăția lui Dumnezeu: ca un om [când] aruncă sămânța pe pământ; şi doarme şi se trezeşte, noapte şi zi; sămânța încolțeşte şi se ridică, el însuşi nu ştie cum. Pământul rodeşte de la sine, mai întâi un firicel, apoi un spic, apoi belşug de boabe de grâu în spic. Când rodul e gata, îndată trimite secera, pentru că s-a făcut vremea secerişului" (4, 26-29). Ce face omul? Seamană, apoi "doarme şi se trezeşte". Atât. Aşteaptă cuminte şi răbdător, zi după zi, încolțirea, creşterea paiului, înfiriparea spicului. Apoi culege. Totul se petrece lin, pe tăcute, firesc (adică, "după firea lucrurilor"). Împărăția cerurilor e deja semănată. Doar nebunii par a nu-i sesiza prezența şi se autoflagelează, se dau de ceasul morții, îi chinuie şi pe alții pentru a-i forța venirea. Instaurarea Împărăției nu depinde însă de noi. Absolut deloc, zice Isus. Noi suntem dependenți de ea, în măsura în care a aruncat sămânța unde şi când se cuvenea. Ajunge să "dormim şi să ne trezim, noapte şi zi" pentru a-i simți inefabila, dar evidenta prezență. Omul nici măcar nu veghează. El se mulțumeşte să constate lucrarea harului. Hibridizarea, amestecarea soiurilor pentru a grăbi recolta compromite calitatea credinței noastre. Utopiile atee sunt forme ale Împărăției-hibridizate (în sens agronomico-teologic). Insomniacii utopişti nu sunt în stare să aştepte putrezirea seminței, încolțirea firului de iarbă, coacerea spicului. Ei recoltează înainte de a fi semănat. Recoltează moarte şi potop. Omul credincios aşteaptă în orizontul răbdării înfăptuirea naturală a minunii.

95

Strasbourg: un bărbat a fost găsit în casă la trei ani după ce murise. Nu se poate imagina un grad mai şocant de însingurare. În muşuroiul unui ditamai oraş, un om e mort de trei ani de zile şi nimeni habar nu are. Familie? Prieteni? Colegi? Vecini? Explicația venită din partea primăriei: omul îşi plătea dările prin virament automat, aşadar nimeni n-a avut vreun motiv de alertă. Punct. Moartea în Gulag, în Coreea de Nord etc. devine brusc "normală" pe lângă moartea (care, de fapt, e o non-moarte, o moarte neîmplinită) a acestui batrân. Chiar şi descoperirea cadavrului ține de un hazard cutremurător. Omul lăsase o fereastră întredeschisă. După trei ani, câțiva porumbei au intrat în apartament şi au apăsat din greşeală pe butonul aparatului de radio. Abia atunci vecinii, deranjați de zgomot, au anunțat poliția. Quod erat demonstrandum.

96

Aproape că nu mă mai revoltă bicisnicia speciei; am ajuns în stadiul fascinării mute. În cele mai grele momente din viață, inşi pe care-i socoteam dintre cei mai apropiați au dispărut complet de pe radar. Pur şi simplu, s-au făcut inexistenți. Luni şi luni de zile. Pilați din Pont spălându-şi mâinile în balta amneziei voluntare. Unii aşteaptă să pieri ori să devii ca ei pentru a te recunoaşte.

99

Oare, oare, oare? Ne dezîndrăgostim cu trecerea timpului? Acum e altceva decât atunci? Sau pur şi simplu ne înstrăinăm de noi înşine? Totuşi nu există, nu poate exista o înstrăinare totală de tine însuți. Jupuire de suflet. Jupuire de creier. Memoria aruncată la gunoi? Imposibil. Confundăm de cele mai multe ori oboseala de sine cu înstrăinarea şi dezîndrăgostirea. Exercițiu de meditație: dacă am fi murit, să zicem, acum douăzeci de ani, ceea ce astăzi ne oboseşte atunci arăta magnific. Abia în lumina de acum douăzeci de ani prezentul îşi recapătă adevărata culoare, formă, viață. Dacă aş fi murit acum douăzeci de ani, aş fi murit mereu îndrăgostit, dar căutându-te încă.

Cristian Bădiliță

"Singurul viciu de care nu mă pot debarasa este viața însăşi. Celelalte depind de circumstanțe. Se schimbă peisajul, se schimbă şi viciul; circumstanța trece, viciul dispare. Dar, în fond și la urma urmei, viața nu e şi ea tot o circumstanță? Din punct de vedere, domnilor... "

Cristian Bădiliță

"Cartea aceasta este muşcătura cu care pe vremuri se încercau monedele dacă sunt sau nu de aur. Mă bucur că a scris-o Cristian Bădiliță. Regret că nu am scris-o eu."

Alex. Ştefănescu

"În literele româneşti, Cristian Bădiliță este singur; nu singular, nu singuratic – singur. Într-un "război cu toată lumea" (mai mult decât un Eugen lonescu, ce nu era un erudit polemizând cu cărturari pedanți, dar aproximativi, perdanți, dar plini de dumnealor), sub platoşa-i țepoasă se ascunde o nevinovăție de copil atras de "insolențe îngereşti", o nostalgie a candorilor pierdute, o bravură a sincerității fără bavură, nici bravadă, o imprudență nebunească, un duh adesea nebunatic şi-o inimă nepervertită, înlăcrimată, dar voioasă.

Şerban Foarță

Frate al lui lov şi al lui Nastratin Hogea, magicianul-poet Cristian Bădiliță ne plonjează în interstițiul lumii: între tragedie şi deriziune, între credință şi erezie, între absurd şi evidența absolută.

Basarab Nicolescu

Cristian Bădiliță, n. 1968. Istoric al creştinismului timpuriu, eseist, poet. Doctor al Universității Paris IV-Sorbona cu teza Métamorphoses de l'Antichrist chez les Pères de l'Eglise (Paris. Beauchesne, 2005, premiul Salomon Reinach al Asociației Eleniștilor din Franța; trad. românească, Polirom, 2006). Coordonator al Septuagintei în cadrul New Europe College, București. Fellow al Istituto trentino di cultura (2002-2005)) și al Wissenschaftskolleg zu Berlin (2005-2006).

Publicații originale: Sacru melancolie (ed. a II-a, Dacia, 2007); Călugărul și moartea (Polirom, 1998); Manual de anticristologie (Polirom, 2002); Duminica lui Arcimboldo (Brumar, 2004); Tentația mizantropiei. Stromate (editia a II-a, Curtea Veche Publishing, 2006); Platonopolis sau Împăcarea cu filozofia (ed. a II-a, Curtea Veche Publishing, 2007); Regele cu o harfă în mâini (ed. a 11-a, Curtea Veche Publishing, 2006); Nodul gordian (ed. a I1-a, Curtea Veche Publishing, 2004); Văzutele şi nevăzutele (Curtea Veche Publishing, 2004); Apocalips de buzunar (Curtea Veche Publishing, 2005); Degetul pe rană (Curtea Veche Publishing, 2006); Poeme pentru pasări și extratereștri (Curtea Veche Publishing, 2007); Singurătatea pasarii migratoare (Curtea Veche Publishing. 2007); Glafire. Nouă studii biblice și patristice (Polirom, 2008); Știință dragoste credință- Convorbiri cu patrologi europeni (Curtea Veche Publishing, 2C08); Dumnezeu de la Mancha doarme cu tâmpla crăpată pe umărul meu (Curtea Veche Publishing, 2008); Serafița Concert pentru harfă și ghilotină (Curtea Veche Publishing, 2009); Orthodoxie versus ortodoxie (Curtea Veche Publishing, 2009) etc.

Ediții îngrijite şi antologii: Miturile lui Platon (Humanitas, 1996); Eliadiana (Polirom, 1997); Mircea Eliade. Întâlnirea cu sacrul (ed. a 11-a, Echinox, 2001); Jean Cassien entre l'Orient et l’Occident (avec Attila Jakab, Beauchesne/Polirom, 2003); Nostalgia Europei. Volum în onoarea lui Al. Paleologu (în colaborare cu Tudorel Urian, Polirom, 2003); Les Pères de l'Eglise dans le monde d'aujourd'hui (în colaborare cu Charles Kannengiesser, Paris, 2006) etc.

Traduceri comentate din greacă şi latină: Evanghelii apocrife (ed. a IV-a, Polirom, 2007); Evagrie Ponticul, Tratatul practic. Gnosticul (ed. a III-a, Curtea Veche Publishing, 2009); Patericul (ed. a III-a, Polirom, 2007); Noul Testament. Evanghelia după Matei, ediție bilingvă, vol. I (Curtea Veche Publishing, 2009) etc.

Informații suplimentare pe site-ul www.cristianbadilita.ro