"România de azi e o megaruină pe care nimeni n-are cum s-o restaureze decât făcând tabula rasa..."

Alina Diaconescu , 25 Oct 2019

Alina Diaconescu, 25.10.2019

O să încep cu cea mai nouă achiziție în materie de cărți, de altfel, un dar neprețuit de la cineva infinit de drag. 

"Adulmecări", de Cristian Bădiliță

Cristian Bădiliță, (n.1968). Istoric al creștinismului timpuriu, poet, eseist, traducător. Doctor al Universității Paris IV-Sorbona cu teza Métamorphoses de l’Antichrist chez les Pères de l’Eglise - Metamorfozele Anticristului la Părinții Bisericii - (premiul Solomon Reinach al Asociației Eleniștilor din Franța). A predat limba și literatura greacă-veche la Universitatea de Vest din Timișoara. A coordonat traducerea comentată a Septuagintei în cadrul New Europe College (8 volume; Polirom, 2002-2011), care a primit Premiul pentru cea mai bună carte a anului 2003. Realizează o traducere comentată a Noului Testament (6 volume apărute; Editura Vremea, București)

"Adulmecări" este un jurnal despre care autorul, Cristian Bădiliță, spune:

<< Acest "Jurnal de urme" continuă seria alcătuită din Nodul gordian, Tentația mizantropiei, Singurătatea păsării migratoare și Godul nordian. Adulmecătorul ad-urmecător face parte din tribul călăuzelor oarbe, al profeților muți, al măscăricilor decapitați. El vânează după instinct, sufocându-și victima prin îmbrățișare. Scurmă țărâna și urmele vieții care au rămas încă neșterse, încă acoperite de alte urme, de altă viață, de uitare, de moarte. Contemplă norii – în zori și în amurg – tânjind după un singur lucru: să devină, la ceasul cuvenit, urma punctiformă a unui fulger. >>

<< 11 aprilie. Regret că nu am suficient timp (dar cine mă împiedică să-l am?) pentru a relua câteva lecturi din adolescenţă, probabil singurele fundamentale. Mă întorc însă mereu la Homer, la Balzac, la Zola (stilist de geniu), la Cezar Petrescu şi Selma Lagerlöf, pe care am descoperit-o cu adevărat în Franţa, pentru că în România nu se traduseseră, până în 1989, decât Gosta Berling şi Nils Holgersson. Lângă intrarea în hrubele Brăilei (adevărat oraş subteran) mi-am amintit de un episod din Nils Holgersson, care a stat îngropat în "submemorie" treizeci de ani. Nils pătrunde într-un oraş superb, cu străzi îngrijite, prăvălii bogate, oameni frumoşi. I se cere să cumpere ceva, dar nu are niciun ban. Îşi aminteşte însă că a văzut un bănuţ tocit afară, lângă zidul oraşului, aleargă să-l culeagă, dar când se întoarce oraşul dispăruse. Era un "oraş fantomă", cum îi va explica ulterior gâsca Akka, un oraş care fusese blestemat, din cauza aroganţei locuitorilor, să nu revină la viaţă decât o oră pe an. Blestemul ar fi fost anulat dacă cineva ar fi cumpărat ceva de la negustorii-fantomă. Aşadar Nils ar fi putut salva oraşul, dar n-a ridicat bănuţul la timp. Pentru a-l consola mama-Akka îl duce în alt oraş, real, unde „nu se întâmplă nimic”. Ruină lângă ruină, oameni flămânzi, urâţi, nepoliticoşi, pretutindeni mizerie şi sărăcie. Nils pricepe că soarta oraşului fantomă nu e mai rea decât a oraşului din faţa sa. La ce bun să înviem fantome, hrube, castele, mânăstiri dispărute când România de azi e o megaruină pe care nimeni, oricât s-ar strădui, n-are cum s-o restaureze decât făcând tabula rasa şi rezidind totul de la temelie? >>

Adaugă comentariu nou