”În rai de-aş fi tot mi-ar fi dor de tine.”

Alina Diaconescu, 26 Nov 2019

"Fructele absenței, Surâsuri și exorcizări”, Cristian Bădiliță, Editura "Vremea”, 2012

55

Beau ceai de când mă ştiu. Fără ceaiul zilnic, neuronii s-ar sinucide. Civilizațiile "meditative" sunt civilizații ale ceaiului. Există vreun "ceremonial" al cafelei? Ar fi tot atât de absurd ca şi o "liturghie a berii". Am asistat la ultima "repriză" a vestitului ceremonial japonez al ceaiului (întreg ceremonialul durează patru ore) şi m-am convins pe viu de funcția sacră a acestei băuturi (trivializate în Occident). Chiar şi samovarul slav conține o dimensiune sacră, deşi foarte palidă în raport cu ritul japonez. Ozu propune un ritual al sake-ului în multe din filmele sale, unde un grup de prieteni, interpretați cam de aceiaşi actori cheflii şi bonomi, nu fac decât să sporovaiască despre nimic şi să pună la cale şotii ori căsătorii, sorbind tacticos din cupele minuscule. Revenind însă la ceai (sofianică băutură), am citit cu entuziasm teoria lui Alan Macfarlane, după care Anglia ar fi devenit prima țară puternic industrializată din lume (în sec. al XVIII-lea) datorită consumului sistematic de ceai. Industria are nevoie de forță de muncă. Aceasta se găseşte în marile centre urbane. Dar oraşele sunt şi foarte expuse epidemiilor. Or, ceaiul reduce riscul apariției și propagării epidemiilor, dat fiind că, prin fierbere, bacteriile din apă sunt distruse. Spre deosebire de celelalte țări ale lumii şi în primul rând de cele europene, Anglia a avut acest atu (neremarcat până acum). Toate condițiile pentru industrializare şi punerea în funcțiune a sistemului capitalist existau şi la alții; doar că aceştia... nu consumau atât de mult ceai. Fireşte, argumentația lui Macfarlane e mult mai elaborată, dar trebuie admis faptul, esențial, că, adesea, un banal "amănunt" poate sta la originea unor mutații formidabile. Vodca ucide, şi ea, bacteriile, dar şi neuronii. De aceea Rusia n-a inventat decât comunismul şi Gulagul în materie de "civilizație" modernă. Un alt antropolog, de la Universitatea din Pennsylvania, Solomon Katz, susține că sedentarizarea şi apariția agriculturii (practic, cea mai importantă mutație socială din istoria omenirii) s-ar fi datorat descoperirii berii, în Mesopotamia, acum 10.000 de ani. De dragul beției ce nu face specia umană? Ca să nu ducă lipsă de consolatoarea băutură, triburile respective au început să cultive pământul şi să semene grâu. Se non é vero é ben trovato. Solomon Katz ar fi meritat măcar Nobelul pentru literatură.

56

Mediocritatea e ceea ce stagnează. Nici sus, nici jos. Nici înainte, nici înapoi. Pasul pe loc, în jurul codiței tăiate (dar țantoşe).

57

Din perspectivă creştină, lumea (aion, dar şi kosmos) este altceva decât natura (physis). Ba chiar, într-un fel, lumea este opusul naturii, aceasta fiind creație necoruptă. Lumea trebuie distrusă ori reînnoită, transfigurată prin venirea lui Isus Cristos. Adesea, teologii suprapun cele două concepte, idilizând astfel creştinismul. Omul păcătos trăieşte în lume; omul mântuit intră în paradis, care-i natură vergină şi pură. Natura face legătura între Dumnezeu şi sufletul uman, mai precis, între Dumnezeu şi partea rămasă necoruptă a sufletului. Partea lui de "natură".

59

Experiențele universitare m-au învățat două lucruri, opuse, dar la fel de necesare amândouă. Universitățile sunt pline ochi de idioți, şcoliți, nu încape vorbă, dar absolut degeaba. Mintea nu ți-o dă şcoala, nici biblioteca, ci numai bunul Dumnezeu prin înseminare genetică. Doi: smerenia întâlnită la mulți dintre savanții autentici. Ei sunt sfinții cei de toate zilele.

63

Niciodată nu i te îndatorezi celui pe care-l iubeşti sau celei pe care-o iubeşti. Iubirea exclude ideea de îndatorare. Dar când iubirea dispare, toate îti sunt scoase pe ochi; toate devin atunci datorii: fiecare masă gătită, fie- care cadou, fiecare surâs, fiecare îmbrățişare. Cum se poate ajunge la aşa ceva?

64

În rai de-aş fi tot mi-ar fi dor de tine.

65

Rugăciunea unui cerşetor din Rouen: "Doamne, îmi bag picioarele în viața asta (traduc eufemistic) şi-n tot ce mi-ai oferit până acum, dar ajută-mă să merg până la capăt." Ca la Pateric.

66

În Woman of Paris de Chaplin, eroina, Marie St. Clair, mănâncă la restaurant trufe îmbibate cu şampanie. Chintesența luxului în materie de gastronomie! La ora actuala o "trufă" cât pruna costă în jur de o sută de euro. Nici în anii 20 nu cred că era prea ieftină. Comunistul Chaplin cunoştea luxul în detaliu. Să mănânci trufe cu şampanie murmurând Internaționala, rien de plus chic. Dar, până la urmă, asta contează mai puțin. Extraordinar mi se pare simțul detaliului în toate capodoperele lui Chaplin, nu doar aici. Până acum n-am întâlnit decât trei francezi care să cunoască rețeta interbelică din film.

67

Modernitatea adoră confuziile semantice. Una dintre ele ar fi aceea dintre contract şi căsătorie. Căsătoria e o taină religioasă. Un contract între două persoane, parafat de un primar, simplu "amploaiat" al statului ateu, nu are valoare decât pe plan administrativ. Un contract nu e "căsătorie". Folosirea acestui termen în locul celui dintâi e abuzivă. Nu sunt împotriva contractelor administrative de concubinaj nici între homosexuali. Nici între specii diferite, dacă se va ajunge vreodată până aici. Acestea nu sunt căsătorii, nu au nicio legătură cu taina divină. Omul unit de om poate fi oricând despărțit de om. Omul unit de Dumnezeu nu poate fi despărțit niciodată de nimeni, oricâte justificări s-ar aduce. Chiar dacă dracul îşi bagă uneori coada, nimic nu poate fi clintit din loc. În consecință, n-am de ce să mă opun divorțului administrativ, atâta vreme cât el nu atinge în niciun fel taina căsătoriei. Divorțul religios nu există. Când se va inventa, se va inventa şi bordelul "creştin". Sfântul Duh n-are nicio treabă cu primăria. Dar marea problemă nu e aceasta. Marea problemă e lipsa de autoritate a oamenilor Bisericii, a preoților actuali. De ce ajung cuplurile la tribunalele de stat? Pentru că preotii nu-şi fac datoria de duhovnici, pentru că nu sunt în stare să aplaneze conflictele din interiorul unei familii, pentru că nu sunt în stare să dea sfaturile sau canoanele potrivite. Pentru că nu ajută şi nu pun in practica evanghelia. Preoții catolici habar nu au ce înseamnă o căsnicie, o viață de cuplu; iar cei ortodocşi sunt cufundați până la gât în lumescul cotidian al propriei lor familii. Deja reflexul prost a devenit regula. Când nu se mai suportă, soțul şi soția merg direct la tribunal, nu la biserică. Este inadmisibil pentru cineva care se consideră creştin. Nu doar că divorțul laic nu rezolvă nimic, dar abia odată cu el începe calvarul. Ambii soți se află în stare de păcat mortal, dar această stare e ocultată prin recurgerea la instituția de stat. Or, statul nu-ți poate mântui sufletul. El îți poate oferi o pensie alimentară, o anumita protecție, iluzia unei false "libertăți", nimic altceva. Sufletul tău e în mâna ta şi a lui Dumnezeu. Puțin îi pasă Celui de Sus de ştampila unui judecător ateu. Cine contează pe stat în rezolvarea problemelor ce țin exclusiv de sfera sacrului se exclude automat din Biserică. Sunt chestil banale, de catehism. E teribil să constați schizofrenia care domneşte în societățile moderne. Când ne convine, mergem după Isus (Crăciun, nunți și parastasuri), când nu ne mai convine, fuga la tribunal. În fond, stau și mă întreb: la ce bun mai există preoți creștini pe această planetă, din moment ce statul și-a băgat coada peste tot, iar Tainele Bisericii au devenit facultative?”

Cristian Bădiliță

"Singurul viciu de care nu mă pot debarasa este viața însăşi. Celelalte depind de circumstanțe. Se schimbă peisajul, se schimbă şi viciul; circumstanța trece, viciul dispare. Dar, în fond și la urma urmei, viața nu e şi ea tot o circumstanță? Din punct de vedere, domnilor... "

Cristian Bădiliță

"Cartea aceasta este muşcătura cu care pe vremuri se încercau monedele dacă sunt sau nu de aur. Mă bucur că a scris-o Cristian Bădiliță. Regret că nu am scris-o eu.”

Alex. Ştefănescu

"În literele româneşti, Cristian Bădiliță este singur; nu singular, nu singuratic – singur. Într-un "război cu toată lumea" (mai mult decât un Eugen lonescu, ce nu era un erudit polemizând cu cărturari pedanți, dar aproximativi, perdanți, dar plini de dumnealor), sub platoşa-i țepoasă se ascunde o nevinovăție de copil atras de "insolențe îngereşti", o nostalgie a candorilor pierdute, o bravură a sincerității fără bavură, nici bravadă, o imprudență nebunească, un duh adesea nebunatic şi-o inimă nepervertită, înlăcrimată, dar voioasă.

Şerban Foarță

Frate al lui lov şi al lui Nastratin Hogea, magicianul-poet Cristian Bădiliță ne plonjează în interstițiul lumii: între tragedie şi deriziune, între credință şi erezie, între absurd şi evidența absolută.

Basarab Nicolescu

Cristian Bădiliță, n. 1968. Istoric al creştinismului timpuriu, eseist, poet. Doctor al Universității Paris IV-Sorbona cu teza Métamorphoses de l'Antichrist chez les Pères de l'Eglise (Paris. Beauchesne, 2005, premiul Salomon Reinach al Asociației Eleniștilor din Franța; trad. românească, Polirom, 2006). Coordonator al Septuagintei în cadrul New Europe College, București. Fellow al Istituto trentino di cultura (2002-2005)) și al Wissenschaftskolleg zu Berlin (2005-2006).

Publicații originale: Sacru melancolie (ed. a II-a, Dacia, 2007); Călugărul și moartea (Polirom, 1998); Manual de anticristologie (Polirom, 2002); Duminica lui Arcimboldo (Brumar, 2004); Tentația mizantropiei. Stromate (editia a II-a, Curtea Veche Publishing, 2006); Platonopolis sau Împăcarea cu filozofia (ed. a II-a, Curtea Veche Publishing, 2007); Regele cu o harfă în mâini (ed. a 11-a, Curtea Veche Publishing, 2006); Nodul gordian (ed. a I1-a, Curtea Veche Publishing, 2004); Văzutele şi nevăzutele (Curtea Veche Publishing, 2004); Apocalips de buzunar (Curtea Veche Publishing, 2005); Degetul pe rană (Curtea Veche Publishing, 2006); Poeme pentru pasări și extratereștri (Curtea Veche Publishing, 2007); Singurătatea pasarii migratoare (Curtea Veche Publishing. 2007); Glafire. Nouă studii biblice și patristice (Polirom, 2008); Știință dragoste credință- Convorbiri cu patrologi europeni (Curtea Veche Publishing, 2C08); Dumnezeu de la Mancha doarme cu tâmpla crăpată pe umărul meu (Curtea Veche Publishing, 2008); Serafița Concert pentru harfă și ghilotină (Curtea Veche Publishing, 2009); Orthodoxie versus ortodoxie (Curtea Veche Publishing, 2009) etc.

Ediții îngrijite şi antologii: Miturile lui Platon (Humanitas, 1996); Eliadiana (Polirom, 1997); Mircea Eliade. Întâlnirea cu sacrul (ed. a 11-a, Echinox, 2001); Jean Cassien entre l'Orient et l’Occident (avec Attila Jakab, Beauchesne/Polirom, 2003); Nostalgia Europei. Volum în onoarea lui Al. Paleologu (în colaborare cu Tudorel Urian, Polirom, 2003); Les Pères de l'Eglise dans le monde d'aujourd'hui (în colaborare cu Charles Kannengiesser, Paris, 2006) etc.

Traduceri comentate din greacă şi latină: Evanghelii apocrife (ed. a IV-a, Polirom, 2007); Evagrie Ponticul, Tratatul practic. Gnosticul (ed. a III-a, Curtea Veche Publishing, 2009); Patericul (ed. a III-a, Polirom, 2007); Noul Testament. Evanghelia după Matei, ediție bilingvă, vol. I (Curtea Veche Publishing, 2009) etc.

Informații suplimentare pe site-ul www.cristianbadilita.ro